21 Februarie 2011

Consultare despre semnaturile electronice



Comisia Europeana lanseaza o consultare publica despre cum pot contribui semnaturile electronice, identificarea electronica (eID) si autentificarea electronica la dezvoltarea pietei unice europene in domeniul digital.

Printre factorii care incetinesc dezvoltarea economiei online a UE se numara nivelul scazut de incredere a consumatorilor si al intreprinderilor atunci cand efectueaza tranzactii online.

“In prezent, dezvoltarea economiei online a Uniunii Europene este mult franata de dificultatile privind verificarea identitatilor si a semnaturilor persoanelor. Semnaturile electronice, identificarea electronica (eID) si autentificarea electronica pot constitui un instrument important care sa le permita atat utilizatorilor, cat si furnizorilor sa se bazeze pe servicii online securizate, de incredere si usor de folosit, dar trebuie sa functioneze in toate statele membre pentru a fi eficace”, afirma oficialii europeni.

Consultarea online se incheie la 15 aprilie 2011.

Rezultatele acestei consultari vor fi integrate in revizuirea directivei existente privind semnatura electronica si vor contribui la elaborarea unei initiative despre recunoasterea reciproca a identificarii si a autentificarii electronice.

Comisia sustine in prezent un proiect-pilot denumit „STORK” (Secure identity across borders linked) care faciliteaza recunoasterea transfrontaliera a sistemelor eID si a accesului la serviciile publice in 18 tari europene.

Obiectivul proiectului este de a permite cetatenilor UE sa utilizeze sistemele electronice nationale de identitate (parole, carti de identitate, telefoane mobile si altele) pe tot cuprinsul UE, nu numai in tarile lor.



Citeste si