28 Februarie 2011

OTE si-a redus profitul operational



Grupul de telecomunicatii elen OTE a inregistrat in 2010 venituri de 5,48 mld. euro, in scadere cu 8% fata de anul precedent si un profit operational (EBITDA) de 1,7 mld. euro, mai mic cu 20,5% fata de 2009, conform raportului financiar al companiei.

Pe trimestrul patru, compania ce detine Romtelecom si Cosmote Romania, a inregistrat venituri de 1,33 mld. euro, in scadere cu 12,4% fata de aceeasi perioada a lui 2009.

EBITDA pe trimestrul patru s-a situat la valoarea de 311 mil. euro, in scadere abrupta, de aproape 40%.

Michael Tsamaz, CEO al OTE, subliniaza ca profitul a fost afectat de conditiile dificile de pe pietele in care activeaza compania precum si a costurilor aferente disponibilizarilor de personal.

Pe 2011, compania va face eforturi pentru a stabiliza profitul si veniturile, urmarind sa restructureze din top-managementul companiei pentru a crea o echipa cat mai puternica.



Citeste si