5 Aprilie 2011

Cum vrea Italia sa-si protejeze companiile nationale strategice de preluari ostile



Italia intentioneaza sa infiinteze un fond suveran care sa investeasca in companii nationale strategice, precum producatorul de lactate Parmalat, pentru a le proteja de preluari ostile, transmite Reuters.

Fondul va fi creat dupa modelul unui fond francez, numit Fonds Strategique d'Investissment, a declarat ministrul de Finante Giulio Tremonti, informeaza Mediafax.

El a aratat ca fondul va fi sustinut partial de Cassa Depositi e Presititi (CDP) din Roma, holding de stat care administreaza depozite de 235 miliarde de euro si va fi deschis investitorilor privati.

"CDP este implicat intr-un plan de creare a unui fond deschis investitorilor privati, identic cu un fond de investitii strategice din Franta", a spus Tremonti.

Potrivit unui decret urgent al guvernului italian, menit sa protejeze Parmalat de o posibila preluare de catre grupul francez Lactalis, CDC poate prelua participatii directe la companii nationale, primul pas in crearea fondului suveran italian.



Citeste si