19 Ianuarie 2006

In 2006, conjunctura internationala baga dolarul la apa

Finalul lui 2005 a adus o apreciere destul de buna a dolarului in raport cu moneda unica europeana, contrazicand estimarile de paritate care au mers pana la 1,4 pentru anul trecut. Nu acelasi lucru se va intampla in 2006. Leul iese din nou invingator.

In 2005, foarte multe banci si corporatii au avut de suferit de pe urma unor bugete construite pe estimari de curs care au fost contrazise de realitate. Daca in 2005 dolarul a fost sprijinit de o revenire economica confirmata de deciziile monetare ale FED, de a creste dobanda de referinta, nu acelasi lucru se va mai intampla si in 2006. Dobanda FED isi va continua cresterea, dar numai pana la un nivel de 4,75%, ceea ce va contribui la scaderea atractivitatii dolarului.

Pe de alta parte, erodarea monedei unice europene in 2005 a fost determinata mai putin de performantele slabe ale economiei UE si mai mult de incertitudinile si tensiunile din mediul politic. 2006 debuteaza cu o noua perceptie in ceea ce priveste spatiul european. Pe langa o confirmare mai clara a revenirii economice, nu cred ca, anul acesta, vor mai exista tentatii de a refuza legi europene fundamentale, cu scopul de a pedepsi unele guverne europene, cum s-a intamplat in 2005, cand s-a pus problema votarii Constitutiei UE, este de parere analistul financiar Florian Libocor, care vede paritatea euro/dolar in 2006 undeva peste 1,30. Analistul financiar al ABN Amro Bank, Radu Craciun, crede ca paritatea se va situa in jurul valorii de 1,27 1,28, in timp ce econositul-sef al ING Bank, Florin Catu, o apreciaza intre 1,25 si 1,30.

Care sunt, de fapt, principalele motive care stau la baza decaderii dolarului? In primul rand, este vorba de continuarea tendintei, din 2004 si 2005, de revizuire a rezervelor internationale ale bancilor centrale din marile state ale lumii (a se vedea tendinta bancii nationale a Chinei, de a-si diversifica plasamentele rezervelor internationale, constituite in acest moment, in proportie de 70%, in dolari SUA). Astfel de miscari pe plan international vor crea, cu siguranta, o presiune in plus pe dolar. Alte motive tin de situatia inca tensionata din Orientul Mijlociu si posibilele ajustari de politica monetara din SUA, generate de schimbarea lui Alan Greenspan cu Ben Bernanke.



Citeste si