18 Mai 2011

Maturitatile obligatiunile Greciei ar putea fi extinse



Ministrii de Finante europeni au discutat pentru prima data ideea unor negocieri cu investitorii in obligatiuni ale statului elen pentru extinderea perioadei de rambursare a datoriilor de catre Grecia, potrivit Mediafax.

Reprezentantii statelor europene considera ca programul de 110 miliarde de euro, prin care Grecia a fost salvata anul trecut de la prabusire financiara, nu a reusit sa stabilizeze guvernul de la Atena.

Europa ar analiza o "reprogramare" a maturitatilor obligatiunilor elene, parte a unui pachet de masuri ce ar include vanzarea rapida a unor active ale statului si reduceri mai drastice de cheltuieli, a afirmat premierul luxemburghez, Jean-Claude Juncker.

"Daca toate aceste conditii sunt indeplinite, putem discuta posibilitatea unei extinderi a perioadei de rambursare. Nu este imperativa. Trebuie adoptate foarte multe masuri si abia dupa ar putea avea loc o extindere", a spus Juncker, la finalul unei reuniuni a ministrilor de Finante din zona euro, incheiata marti seara.

Introducerea acestei perspective marcheaza o schimbare in abordarea crizei de catre Europa, existand posibilitatea ca guvernele sa transfere o parte a costurilor catre investitorii care detin obligatiuni, in loc de a folosi numai fonduri bugetare pentru a combate criza datoriilor.

Discutiile ministrilor de finante au fost umbrite de lipsa directorului general al Fondului Monetar International, Dominique Strauss-Kahn, arestat la New York din cauza unor acuzatii de agresiune sexuala.

Anterior, guvernele europene au respins ideea unei reevaluari negative a obligatiunilor detinute de investitori privati inainte de intrarea in functiune, la mijlocul lui 2013, a unui fond de salvare european. Aceasta varianta ar reprezenta ultima optiune pentru statele considerate insolvente.



Citeste si