3 Iunie 2011

Negocierile dintre Grecia si reprezentantii UE, FMI si BCE s-ar putea incheia astazi



Guvernul elen a convenit cu UE, FMI si BCE masuri de 6,4 miliarde euro pentru reducerea deficitului bugetar in acest an, iar oficialitatile vor sa incheie pana vineri discutiile de la Atena privind un program fiscal pe termen mediu, a declarat pentru Reuters o sursa apropiata situatiei, scrie Mediafax.

Premierul elen George Papandreou va discuta vineri cu presedintele Eurogroup Jean-Claude Juncker principalele puncte ale planului fiscal convenit cu reprezentantii institutiilor financiare internationale.

Printre masurile incluse in program se numara cresterea unor taxe si reducerea sau eliminarea unor exceptii de la impozitare, a declarat sursa citata.

"Premierul ii va prezenta lui Juncker principalele puncte ale planului pe termen mediu, care includ privatizari mai rapide si noi masuri de reducere a cheltuielilor guvernului si de crestere a veniturilor", a afirmat oficialul citat.

Moody's a redus in aceasta saptamana ratingul Greciei cu trei trepte, la "Caa1", al saptelea nivel in categoria "junk" a investitiilor cu caracter speculativ.

FMI a avertizat ca ar putea bloca plata urmatoarei transe, de 12 miliarde euro, din imprumutul catre Grecia, daca Uniunea Europeana nu garanteaza ca va acoperi necesarul de finantare al statului elen in urmatorii ani.

Oficialitatile europene incearca sa ajunga la un consens pentru un nou pachet de bailout care sa permita Atenei sa evita restructurarea datoriilor, procedura care ar fi privita ca un default in zona euro de analisti si investitori.



Citeste si