28 Iunie 2011

Grecia asteapta votul pentru masurile de austeritate



Guvernul elen anticipeaza ca va obtine in urmatoarele zile acordul parlamentului pentru pachetul de masuri de austeritate promise de premierul George Papandreou institutiilor financiare internationale, insa se asteapta la probleme pe anumite legi de reforma fiscala, transmite Reuters.

Vicepremierul Theodor Pangalos a declarat intr-un interviu pentru ziarul spaniol El Mundo ca guvernul spera sa treaca fara dificultate cadrul legislativ necesar pentru adoptarea reformelor, insa ca ar putea intampina opozitie in parlament pe aumite legi de reforma fiscala si privatizare a companiilor publice, informeaza Mediafax.

"Cred ca pachetul de masuri pe termen scurt si mediu, cu care speram de fapt sa stabilim un cadru legislativ pentru adoptarea reformelor, va fi aprobat fara probleme. De aici am putea avea probleme. Nu stiu daca unii membri ai parlamentului vor vota impotriva. Este posibil", a declarat el.

Pangalos a precizat insa ca anticipeaza vot favorabil din partea opozitiei pe unele masuri.

Guvernul Papandreou este sustinut in parlament de o majoritate de 155 din cele 300 de voturi.

Ministrii Finantelor din zona euro au conditionat de aprobarea masurilor eliberarea urmatoarei transe, de 12 miliarde euro, din pachetul de finantare externa de 110 miliarde euro contractat anul trecut de Grecia de la UE si FMI. Fara acesti bani, Grecia ar putea intra in default pana la jumatatea lunii iulie.

Grecia are acum nevoie de un nou program de bailout, de marime similara, pentru a-si respecta obligatiile financiare pana in 2014. Pachetul este negociat de liderii europeni si de creditorii privati ai tarii, iar primele detalii sunt asteptate pe 3 iulie.



Citeste si