28 Iulie 2011

Bursele europene au deschis in scadere, afectate de impasul politic de la Washington



Bursele europene au deschis in scadere, din cauza divergentelor de la Washington pe tema plafonului datoriei de stat, in timp ce rezultatele financiare ale companiilor europene au generat temeri in piata privind perspectivele de profit, transmite Reuters.

Indicele european de referinta FTSEurofirst 300 a coborat cu 0,9% pana la ora 7:05 GMT (10:05 ora Romaniei), scrie Mediafax.

Indicele a pierdut aproape 2% in aceasta saptamana, pierzand aproape toata cresterea de saptamana trecuta.

Atentia investitorilor este indreptata catre discutiile de la Washington privind plafonul datoriei de stat, iar piata a inceput sa reactioneze la posibilitatea intrarii guvernului american in incapacitate de plata, perspectiva de neconceput cu cateva luni in urma, comenteaza traderii.

Bancile au inregistrat joi deprecieri puternice, in frunte cu Credit Suisse, care a coborat cu 3,6% dupa ce a raportat un profit sub estmiari pentru trimestrul al doilea.

In SUA, principalele forte politice nu reusesc sa ajunga la un consens privind un plan de reducere a deficitului bugetar si ridicarea plafonului datoriei de stat pana la termenul limita stabilit de Trezorerie, pe 2 august.

Indicele S&P 500 al bursei de la New York a inchis miercuri in scadere cu 2,03%, iar Dow Jones Industrial Average a pierdut 1,59%, in timp ce piata Nasdaq s-a retras cu 2,65%.

Indicele Nikkei al bursei de la Tokyo a inchis joi in scadere cu 1,5%, afectat de asemenea de impasul politic de la Washington pe datoria de stat a SUA.



Citeste si