22 August 2011

Vicepresedintele american: Nu vom intra niciodata in incapacitate de plata



Statele Unite nu vor intra niciodata in incapacitate de plata, a declarat vicepresedintele american Joe Biden, la sfarsitul unei vizite in China, in care discutiile au fost dominate de problema datoriilor SUA si soliditatea economiei mondiale, transmite AFP.

"SUA nu au fost si nu vor fi vreodata in incapacitatea de a-si plati datoriile", a asigurat oficialul american, la trei saptamani dupa ce un acord in extremis din Congres a permis majorarea plafonului de indatorare al tarii si evitarea intrarii in incetare de plati.

In timpul unei vizite de cinci zile, Biden a incercat sa ii convinga pe liderii chinezi in privinta rezistentei economiei americane si a soliditatii titlurilor de Trezorerie, in care autoritatile de la Beijing au investit 1.170 de miliarde de dolari, potrivit Mediafax.

In pofida dificultatilor actuale, Statele Unite raman cea mai puna optiune pentru investitii, a aratat oficialul american.

China s-a aratat extrem de nelinistita dupa retrogradarea ratingului SUA de catre agentia Standard&Poor’s, iar presa oficiala a cerut Statelor Unite sa nu mai traiasca peste posibilitati.
Liderii chinezi au avut insa o atitudine concilianta fata de Biden.

"Ati transmis un mesaj foarte clar poporului chinez, ca Statele Unite isi vor respecta promisiunile si angajamentele privind datoriile suverane. Acest fapt va mentine securitatea, lichiditatea si valoarea obligatiunilor americane", a declarat premierul chinez Wen Jiaobo, la intalnirea avuta miercuri cu Biden.
El a adaugat ca are incredere ca SUA vor depasi dificultatile, iar economia va fi readusa la o crestere sanatoasa.

Discutiile s-au referit totodata si la chestiuni politice, precum respectarea drepturilor omului in China si programele nucleare iranian si nord-coreean.

Biden a cerut partii chineze sa dea un mesaj clar liderilor iranieni sa isi respecte obligatiile internationale si si-a exprimat ingrijorarea referitoare la programul nuclear din Coreea de Nord.
Cele doua tari sunt aliate ale Chinei.

Biden, aflat in prima sa vizita in China in calitate de vicepresedinte, va merge luni in Mongolia si apoi in Japonia.



Citeste si