3 Octombrie 2011

Inflatia din zona euro, la cel mai ridicat nivel din ultimii 3 ani



Inflatia anuala din zona euro a accelerat in septembrie la 3%, cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani, de la 2,5% in august, accentuand presiunile asupra economiei europene, afectata deja de masuri de austeritate si de pierderea increderii investitorilor pe fondul crizei datoriilor de stat.

Eurostat a anuntat vineri ca estimarea initiala privind inflatia din septembrie din zona euro este de 3%.
Astfel, preturile de consum au inregistrat in aceasta luna cea mai abrupta crestere din octombrie 2008, transmite Bloomberg, potrivit Mediafax.

Economistii estimau stagnarea indicatorului la nivelul de 2,5% din august, potrivit unui sondaj Bloomberg.
Analistii Commerzbank au aratat, intr-o analiza prezentata vineri, ca zona euro "pare pregatita sa intre in recesiune".

"Inflatia din zona euro se va da cu roller-coaster-ul in urmatoarele cateva luni. Trimestrul al treilea se incheie cu majoritatea indicatorilor de crestere la niveluri care indica o incetinire intensa a economiei in zona euro", comenteaza Marco Valli, ecomonist sef pentur zona euro la UniCredit Global Research.

Moneda euro nu a reactionat semnificativ la date, tranzactionandu-se la 1,3549 dolari la ora 12:01, in scadere cu 0,4%.

Eurostat a anuntat vineri, intr-un alt comunicat, ca rata somajului a stagnat in august la 10% in zona euro, respectiv 9,5% in UE. Romania este singurul stat membru in care rata somajului a ramas de asemenea neschimbata.



Citeste si