10 Octombrie 2011

Banca Portugaliei recomanda guvernului noi masuri de austeritate



Portugalia trebuie sa aplice masuri de austeritate suplimentare semnificative pentru a redresa economia tarii, care in prezent primeste asistenta financiara internationala, a recomandat joi Banca Portugaliei in buletinul economic de toamna, transmite AFP, citat de Mediafax.

"Tinta pentru deficitul bugetar din acest nu nu va putea fi atinsa in lipsa unor masuri suplimentare semnificative", potrivit bancii centrale portugheze.

Guvernul anticipeaza pentru acest an un deficit bugetar de 5,9% din pIB, in scadere de la 9,8% in 2010.

Potrivit statisticilor oficiale publicate saptamana trecuta, Portugalia este departe de acest obiectiv, deficitul bugetar fiind la sfarsitul lunii iunie de 8,3% din PIB.

Institutul pentru statistica a revizuit in crestere deficitele bugetare pentru perioada 2008-2010, dupa descoperirea unor datorii nedeclarate ale Madeirei.

Banca Portugaliei a constat ca aceasta revizuire a majorat baza de plecare a procesului de ajustare bugetara.

In aceste conditii, bugetul de stat pentru 2012 trebuie sa includa masuri structurale importante, se arata in raportul bancii centrale.
In privinta previziunilor economice, estimarile Bancii Portugaliei coincid cu cele ale guvernului.

Banca anticipeaza o contractie economica de 1,9% in acest an si de 2,2% in 2012, in timp ce guvernul prognozeaza un declin de 1,8%, respectiv de 2,3%, in special din cauza conditiilor macroeconomice dificile la nivel mondial.



Citeste si