1 Noiembrie 2011

Wall Street a deschis in scadere pe fondul temerilor referitoare la Grecia



Actiunile de pe Wall Street au inceput tranzactiile de marti in scadere puternica, urmand tendinta negativa din Europa, din cauza temerilor legate de anuntul neasteptat al Greciei privind organizarea unui referendum asupra ultimului pachet de ajutor financiar extern.

Piata a fost influentata si de date economice sub asteptari din Asia, unde activitatea fabricilor din principalele tari exportatoare a scazut in octombrie din cauza cererii mai mici din Europa, transmite Reuters, citata de Mediafax.

Indicele Dow Jones a coborat cu 2,17%, Standard & Poor's 500 cu 2,67%, iar Nasdaq cu 2,91%.

Premierul grec George Papandreaou a anuntat ca va organiza un referendum pentru a consulta populatia in legatura cu al doilea program international de sustinere a Greciei.

Presedintele Eurogroup, Jean-Claude Juncker, a declarat pentru postul de radio RTL ca nu exclude intrarea Greciei in faliment in eventualitatea unui vot negativ la referendum, in timp ce sase membri importanti din partidului premierului elen, George Papandreou, i-au cerut acestuia sa demisioneze.



Citeste si