17 Noiembrie 2011

Sefii a 8 banci mari cer sprijinul CE in disputa cu Ungaria privind creditele in valuta



Directorii a opt banci mari, intre care si Erste Group, au cerut sprijinul Comisiei Europene (CE) in disputa cu Ungaria privind o lege care le obliga sa accepte rambursarea anticipata a creditelor in valuta la cursuri de schimb sub nivelul pietei, ceea ce le va provoca pierderi.

Bancile au aratat, intr-o scrisoare adresata pe 14 noiembrie comisarului pentru Piata Interna, Michel Barnier, ca decizia autoritatilor de la Budapesta este o "incalcare flagranta" a drepturilor lor, transmite Reuters, citat de Mediafax.

"Cerem Comisiei sa ia masuri urgente si imediate pentru a opri incalcarea libertatii fundamentale si principiilor de baza ale UE", potrivit scrisorii care a fost semnata de directorii generali sau financiari ai Bayern LB, Erste Group, Intesa Sanpaolo, KBC, Raiffeisen Bank International, banca sa mama Raiffeisen Zentralbank, Volksbank si UniCredit.

Rata de schimb fixa pentru piata creditelor in valuta de 18,3 miliarde de euro din Ungaria poate provoca pierderi imediate de cel putin 15% pentru imprumuturile in euro si de minim 25% in cazul celor in franci elvetieni, la fiecare rambursare, potrivit textului.

"Legea exercita presiuni asupra bancilor, intr-o perioada in care autoritatile de reglementare cer majorarea capitalului, si amplifica instabilitatea de pe piata bancara europeana. In plus, bancile vor fi nevoite sa isi evalueaze angajamentul pe piata bancara ungara", se arata in scrisoare.

Comisia Europeana si-a exprimat deja ingrijorarea in legatura cu planurile Ungariei, care au provocat indignare in Austria, de unde provin unele dintre cele mai mari banci din Europa emergenta.

Erste Group a anuntat luna trecuta ca va inregistra pierderi de 500 de milioane de euro in acest an la divizia din Ungaria, la care va fi majorat capitalul cu circa 600 de milioane de euro.

Raiffeisen Bank anticipeaza ca planul autoritatilor de la Budapesta ar putea cost divizia ungara aproximativ 120 milioane euro.



Citeste si