29 Noiembrie 2011

Noul Dr. Doom: Zona euro mai are 10 zile pentru a evita colapsul



Wolfgang Munchau, editor la Financial Times, avertizeaza intr-o postare pe blogul publicatiei ca zona euro mai are 10 zile la dispozitie pentru a evita colapsul, in contextul in care marile economii europene au tot mai multe probleme in a se imprumuta la dobanzi reduse si la scadente ridicate, iar bancile au tot mai putine fonduri.

Acesta spune ca zona euro poate evita colapsul numai in cazul in care autoritatile vor infiinta o uniune fiscala sau Banca Centrala Europeana va cumpara titlurile de stat emise de tari precum Germania, Italia sau Spania.

„Saptamana trecuta, criza financiara a ajuns la un nou nivel calitativ. Speculatiile privind obligatiunile Germaniei si apropierea scadentei datoriilor Italiei si Spaniei au condus ca piata titlurilor de stat din zona euro sa inceteze a mai functiona. Totodata, sectorul bancar este la pamant. Numeroase economii europene raman fara credit. Zona euro este practic condusa de catre investitorii globali, in timp ce o banca linistita vegheaza asupra cetatenilor sai”, a precizat Wolfgang Munchau.

Analistul afirma ca lipsa increderii in sistemul financiar la nivelul zonei euro reprezinta un alt factor pentru probleme cu care se confrunta Europa.

Wolfgang Munchau spune ca in vreme ce criza s-a extins in Franta, Belgia, Olanda sau Austria, Fondul European de Stabilitate Financiara este la randul sau afectat si daca nu se iau masuri intr-un timp cat mai scurt, atunci zona euro s-ar putea prabusi cat de curand.

Analistul vede trei solutii pentru salvarea imediata a zonei euro.

„In primul rand, BCE trebuie sa acorde garantii nelimitate pentru spread-ul maxim al obligatiunilor si sa adopte masuri pentru a creste lichiditatea in sectorul bancar. In al doilea rand, trebuie stabilit un calendar clar al obligatiunilor din zona euro. In al treilea rand, trebuie realizata o uniune fiscala”, a concluzionat Wolfgang Munchau.



Citeste si