19 Decembrie 2011

Dupa 18 ani, Rusia intra in Organizatia Mondiala a Comertului



Organizatia Mondiala a Comertului (OMC) a aprobat vineri, formal, statutul de membru pentru Rusia, dupa 18 ani de negocieri asupra termenilor si conditiilor, perioada mai lunga decat pentru oricare alta tara, transmite Reuters, potrivit Mediafax.

Rusia era cea mai mare economie ramasa in afara OMC, organizatie care formata din 153 de membri.

Autoritatile de la Moscova au la dispozitie sase luni pentru a ratifica statutul de membru, urmand ca acesta sa devina activ la 30 de zile dupa ratificare.

Decizia a fost luata in timpul uneio reuniuni de trei zile a OMC la Geneva.

"Rezultatul acestor lungi si complexe negocieri este bun pentru Rusia si viitorii nostri pateneri", a declarat, intr-un comunicat, presedintele Rusiei, Dmitri Medvedev.

Odata cu aderarea Rusiei, OMC ar controla, prin statele membre, 97% din comertul mondial, a afirmat directorul general al institutiei, Pascal Lamy.

Romania este membra in OMC din ianuarie 1995, data la care a fost infiintata organizatia. Organizatia este succesoarea Acordului General de Liber Schimb lansat dupa Al Doilea Razboi Mondial.

Sursa foto: wto.com



Citeste si