17 Ianuarie 2012

Bursele europene, la maximul ultimelor cinci luni



Bursele europene au deschis in urcare, la maximul ultimelor cinci luni, datorita aprecierii actiunilor miniere in urma datelor privind cresterea economica a Chinei in 2011, care au depasit estimarile, transmite Reuters.

Indicele FTSEurofirst 300 al celor mai importante actiuni europene a urcat cu 0,8% in debutul sedintei de tarnzactionare, la cel mai ridicat nivel de la inceputul lunii august, noteaza Mediafax.

Produsul Intern Brut al Chinei a crescut cu 8,9% in trimestrul al patrulea raportat la perioada corespunzatoare a anului anterior. Desi este cea mai slaba crestere din ultimii doi ani si jumatate pentru China, cifra a depasit media estimarilor analistilor, de 8,7%.

Bursele din Asia au crescut marti cu 2% datorita optimismului generat de cifrele prezentate de China.

Indicele Nikkei al bursei de la Tokyo a inchis in urcare cu 1%.

Bursa de la New York a fost inchisa luni.



Citeste si