16 Iulie 2012

Cum incearca Italia sa reduca datoria publica



Guvernul italian vrea sa obtina 20 miliarde euro pe an prin vanzarea activelor statului, parte a unui plan de reducere a datoriei publice cu 20% pana in anul 2018, a declarat ministrul Finantelor Vittorio Grilli pentru Corriere della Sera, preluat de Bloomberg.

Potrivit planului, guvernul ar vinde in fiecare an active in valoare de pana la 1% din PIB, potrivit lui Grilli, informeaza Mediafax.

Mizand pe o crestere economica medie de 1% pe an, Italia si-ar putea reduce datoria de stat cu 20% in urmatorii cinci ani, a spus oficialul.

El anticipeaza ca economia Italiei se va contracta in acest an, cu mai putin de 2%.

Guvernul italian estimeaza ca Produsul Intern Brut va cobori in 2012 cu 1,2%.

Datoria publica a Italiei se plasa la finele anului trecut la 120,1% din PIB, adica 1.900 miliarde euro, si va atinge in acest an 123,4% din PIB, potrivit cifrelor estimate de guvern.



Citeste si