31 Iulie 2012

Recesiunea din Spania s-a inrautatit in T2. PIB a scazut cu 0,4%



Recesiunea din Spania s-a inrautatit in trimestrul al doilea, PIB inregistrand o scadere de 0,4% fata de primele trei luni ale anului, in timp ce economia s-a contractat cu 1% raportat la perioada corespunzatoare a anului trecut, informeaza Mediafax.

Perioada aprilie-iunie este cel de-al treilea trimestru consecutiv de contractie economica pentu Spania, potrivit datelor prezentate luni de institutul de statistica de la Madrid.

Declinul de 0,4% este mai abrupt fata de cel inregistrat in primul trimestru, de 0,3%, insa se incadreaza in asteptarile economistilor.

Fondul Monetar International (FMI) a avertizat vineri ca recesiunea din Spania s-ar putea prelungi pana in 2014. Creditorul de la Washington estimeaza ca austeritatea ar putea avea un impact negativ de 1% din PIB asupra economiei, contribuind la cresterea somajului.

Tot vineri, statistica oficiala din Spania a indicat cresterea somajului la 24,6%, cel mai ridicat nivel din istoria democratica a tarii, 5,7 milioane de persoane cautand un loc de munca.

FMI anticipeaza ca Produsul Intern Brut al Spaniei nu va reveni la nivelul din 2007 decat in 2017, ilustrand "un deceniu pierdut" pentru cea de-a patra economie a zonei euro.



Citeste si