29 August 2012

Se intampla in UE: un guvern ia masuri pentru scaderea IMEDIATA a preturilor la carburanti



Preturile carburantilor din Franta vor scadea cu pana la 6 eurocenti pe litru, din care 3 centi vor fi suportati de stat, iar restul de catre benzinarii, a anuntat marti ministrul Economiei si Finantelor, Pierre Moscovici, transmite AFP, preluat de Mediafax.

Masura, care prevede reducerea temporara a accizelor carburantilor, va fi aplicata timp de trei luni, inainte de intrarea in vigoare a unui mecanism permanent menit sa limiteze cresterea preturilor, a explicat Moscovici.

"Aceasta decizie va fi aplicata in termen de 24 de ore, astfel ca preturile vor scadea imediat", a adaugat ministrul, explicand ca efortul bugetar va fi de circa 300 de milioane de euro.

Guvernul francez a optat pentru o "reducere modesta si provizorie" a accizelor carburantilor pentru a lupta cu cresterea preturilor la pompe, o solutie costisitoare pentru stat dar mai simpla decat inghetarea preturilor, propusa initial de presedintele Francois Hollande in campania sa electorala.

Aceasta promisiune, considerata populista de catre reprezentantii dreptei, a fost pusa intre paranteze dupa alegeri din cauza scaderii temporare a cotatiei petrolului.

In urma revenirii la crestere a cotatiei petrolului, ministrul Economiei a declarat saptamana trecuta ca analizeaza toate optiunile aflate la dispozitie pentru a contracara majorarea preturilor carburantilor, care afecteaza puterea de cumparare a francezilor.



Citeste si