19 Noiembrie 2012

Secretarul general al Ligii Arabe indeamna la revizuirea pozitiei organizatiei fata de Israel



Secretarul general al Ligii Arabe Nabil al-Arabi a indemnat tarile arabe sambata, la Cairo, sa isi revizuiasca pozitia cu privire la procesul de pace cu Israelul, in deschiderea unei reuniuni de urgenta pe tema situatiei din Fasia Gaza a ministrilor arabi de Externe, relateaza AFP.

Este necesar ca arabii "sa revizuiasca toate initiativele arabe din trecut asupra procesului de pace si pozitia lor asupra procesului in ansamblul sau", a declarat Nabil al-Arabi, recomandand crearea unui Comitet ministerial care sa examineze aceasta problema, scrie Mediafax.

Ministrul egiptean de Externe a pledat, dupa interventia lui al-Arabi, pentru "revizuirea strategiei arabe de pace".

"Au existat propuneri si au fost depuse eforturi, fara sa se ajunga la pace", a declarat ministrul egiptean, adaugand ca in viitor nu va mai exista loc pentru negocieri asupra crearii unui stat palestinian, atat timp cat colonizarea israeliana nu va inceta.

In martie 2002, tarile arabe reunite la Beirut au propus Israelului o initiativa de pace care viza relatii normalizate cu acest stat in cadrul unei paci globale.

In discursul sau de deschidere, al-Arabi s-a angajat sa sustina palestinienii impotriva "agresiunii" israeliene. "Ne angajam fata de palestinienii din Fasia Gaza si de oriunde sa ii sustinem sa faca fata acestei agresiuni si sa sparga blocada" israeliana, a declarat seful Ligii Arabe.

Sursa foto: freedigitalphotos.net



Citeste si