23 Noiembrie 2012

Vesti proaste din Europa: Merkel da sanse minime unui acord pentru bugetul european



Cancelarul german Angela Merkel a declarat vineri ca nu crede in posibilitatea ajungerii la un acord asupra bugetului european la summitul de la Bruxelles, pozitiile exprimate fiind prea indepartate, relateaza AFP, preluat de Mediafax.

"Cred ca in cursul acestei sesiuni (de negocieri) nu vom ajunge acolo unde este necesar sa ajungem, adica la o decizie unanima", a declarat Merkel la sosire, vineri, a doua zi a unui summit al sefilor de stat si de Guvern din cadrul Uniunii Europene (UE) consacrat bugetului european pentru perioada 2014-2020.

"Eu cred ca pozitiile sunt inca prea departate" unele de altele, intre cei 27 de lideri reuniti in jurul mesei, a adaugat ea.

"Am spus intodeauna ca nu este dramatic daca vom considera aceasta zi o prima etapa", iar "daca vom avea nevoie de o a doua etapa, atunci trebie sa ne acordam timp", a adaugat ea, in fata jurnalistilor.

Liderii europeni se indreptau vineri spre un esec al summitului asupra bugetului pentru perioada 2014-2020, divergentele fiind foarte profunde intr-o Europa aflata in plina criza si subminata de apararea intereselor nationale.

Presedintele Consiliului European Herman Van Rompuy a prezentat joi seara o noua propunere de compromis, care nu satisface pe nimeni, la finalul unui maraton de negocieri bilaterale cu liderii europeni, care s-au succedat joi, la "confesional", in biroul sau.

In noua sa propunere, Van Rompuy a mentinut propunerea initiala a unui buget de 973 de miliarde de euro, reprezentand 1,01% din PIB-ul european, multumindu-se sa taie mai putin decat in varianta anterioara fondurile alocate agriculturii si fondurile destinate ajutorarii tarilor sarace.



Citeste si