26 Noiembrie 2012

Optimismul investitorilor germani a crescut pentru prima data in opt luni



Increderea oamenilor de afaceri in economia Germaniei a crescut in noiembrie pentru prima oara in ultimele opt luni, de la un minim al ultimilor doi ani si jumatate, si a luat prin suprindere analistii care anticipau continuarea perceptiei negative, iar informatia a dus la aprecierea euro, informeaza Mediafax.

Schimbarea semnaleaza o posibila relansare a cresterii celei mai mari economii a Europei, dupa ce a inceput sa resimta efectul crizei datoriilor suverane din zona euro, relateaza Bloomberg.

Indicele privind climatul de afaceri calculat de institul german Ifo, pe baza intervievarii a 7.000 de sefi de companii, a urcat la 101,4 puncte, de la 100 in octombrie. Analistii anticipau un declin al indicelui la 99,5 puncte.
Euro este in crestere cu 0,1%, la 1,2901 dolari pe unitate, dupa ce a atins 1,2913 dolari pe unitate, cel mai ridicat nivel dupa 2 noiembrie. In aceasta saptamana, cotatia euro a urcat cu 1,2% in raport cu dolarul.

Un raport separat a aratat ca si increderea oamenilor de afaceri in economia franceza a crescut in aceasta luna de la cel mai scazut nivel din peste trei ani.

Oficiul federal de statistica din Germania a confirmat vineri ca cresterea economiei a incetinit la 0,2% in trimestrul al treilea, de la 0,3% in trimestrul precedent. Exporturile, cheltuielile de consum si constructiile au avut cea mai mare contributie la acest avans.

Companiile germane au devenit mai precaute si exista semne ca economia s-ar putea contracta in trimestrul al patrulea, dar declinul ar putea fi numai temporar.

"Imbunatatirea increderii este surprinzatoare si o evolutie pozitiva, dar in mod sigur nu inseamna ca firmele se asteapta la un boom. Companiile stiu ca ce a fost mai rau nu a trecut, dar lucrurile se vor imbunatati", a declarat Carsten Brzeski, analist la ING Group in Bruxelles.

Economia germana este influentata in prezent de perspective negative care se vor inrautati pana la sfarsitul acestui an, a scris banca centrala germana in raportul lunar publicat in aceasta saptamana, care mentioneaza ca principal factor negativ criza datoriilor suverane.



Citeste si