29 Mai 2006

Rusia ar putea ridica, din nou, pretul gazelor naturale livrate Ucrainei

Dupa ce pretul gazelor pe piata a crescut, de la inceputul anului 2006, pretul gazului din contractul Gazprom cu Ucraina ar putea fi revizuit in crestere, a declarat un oficial Gazprom, citat de Rompres. "Dat fiind faptul ca pretul de pe piata a cunoscut o crestere de la inceputul anului, este clar ca tarifele trebuie revizuite in crestere", a declarat vice-presedintele Gazprom, Alexandre Medvedev.

"In contractul pe care l-am semnat, pretul actual nu este valabil decat pentru primul semestru. Primul semestru se apropie de sfarsit si partile trebuie sa negocieze pretul pentru semestrul viitor", a declarat Medvedev, adaugand ca Gazprom dispune de "suficiente argumente" pentru majorarea tarifului.

Razboiul gazelor naturale intre Rusia si Ucraina s-a incheiat in luna ianuarie, o data cu semnarea unui contract pe cinci ani intre concernul rus Gazprom si societatea ucraineana Naftogaz. Potrivit contractului, cu intrare in vigoare de la 1 ianuarie a.c., Gazprom va vinde gaze Ucrainei nu direct, ci prin societatea RosUkrEnergo (societate mixta a bancii ruse Gazprom Bank si a bancii austriece Raiffeisen Bank), la un pret initial de 230 de dolari mia de metri cubi, in semestrul unu, pret pe care Gazprom l-a cerut, de altfel, de la declansarea crizei.

Ucraina, la randul sau, va cumpara cantitatea contractata de la intermediarul mentionat, la un pret de numai 95 de dolari mia de metri cubi, gazele livrate fiind, insa, un amestec de gaze rusesti si gaze din Asia Centrala, mai ieftine, ceea ce va permite compensarea diferentei de pret.

Presedintii celor doua companii s-au declarat multumiti de rezultatele acordului. seful Naftogaz, Aleksei Ivcenko, a declarat ca intelegerea realizata permite asigurarea balantei de gaze a Ucrainei si tranzitul de gaze naturale rusesti pe teritoriul acestei tari, iar presedintele Gazprom, Aleksei Miller, a subliniat ca acordul garanteaza stabilitatea livrarilor de gaze din Rusia catre consumatorii europeni.



Citeste si