12 Septembrie 2013

Criza din Siria: Obama da o sansa diplomatiei



Barack Obama a declarat la Casa Alba, ca doreste sa ofere o sansa diplomatiei in Siria, in contextul in care Damascul a dat asigurari ca este pregatit sa renunte la arsenalul chimic, relateaza AFP, citat de Mediafax.

Dupa 48 de ore de eforturi diplomatice intense, care au indepartat perspectiva atacurilor asupra tarii devastate de razboiul civil, presedintele american a apreciat ca propunerea rusa de plasare a armelor chimice siriene sub control international ar constitui un semn "incurajator".

"Aceasta initiativa poate permite sa se puna capat amenintarii armelor chimice fara a recurge la forta, in particular pentru ca Rusia este unul dintre cei mai puternici aliati ai (presedintelui sirian Bashar) al-Assad", a declarat presedintele american, recunocand totodata ca este "prea devreme" pentru a spune daca acest plan va avea succes.

Desi a cerut Congresului sa nu voteze imediat asupra unui eventual recurs la forta, presedintele american a subliniat ca optiunea militara ramane pe masa.

Denuntand atacul chimic "revoltator" comis de regimul lui Bashar al-Assad, care s-a soldat cu peste 1.400 de morti potrivit serviciilor americane de informatii, el a evocat "barbati, femei si copii ucisi de gaze lacrimogene, intinsi unii langa altii", vazuti in inregistrari video efectuate dupa atac.



Citeste si