10 Octombrie 2013

Zi importanta in SUA: Janet Yellen va deveni prima femeie la conducerea Fed



Presedintele american Barack Obama o va nominaliza miercuri pe Janet Yellen la conducerea Bancii centrale americane (Fed), prima femeie care ar putea sa ocupe acest post, a anuntat marti un oficial de la Casa Alba, relateaza AFP.

Obama urmeaza sa anunte nominalizarea la resedinta Executivului american, in cadrul unui eveniment la care va participa si Ben Bernanke, actualul presedinte Fed, scrie Mediafax.

Yellen, in varsta de 67 de ani, vicepresedinta Fed din 2010, este favorita pentru post dupa retragerea lui Larry Summers, actualul numar doi din ierarhia Bancii, un fost consilier principal pe probleme economice al lui Obama.

Vizat de critici si de opozitia unor congresmeni democrati - Congresul urmand sa aprobe optiunea presedintelui la Fed - Summers s-a retras pe 15 septembrie, apreciind ca procesul de confirmare va fi prea "dur".

Obama a declarat ca Summers, dar si Yellen, sunt "inalt calificati" pentru a-l inlocui pe Bernanke.

Presedintele si-a aparat dorinta de a nominaliza femei in posturi de rang inalt in administratie, asa cum a procedat in cazul Curtii Supreme, unde le-a propus pe Sonia Sotomayor, in 2009, si pe Elena Kagan, in 2010.

Nominalizarea lui Janet Yellen are loc intr-un moment economic crucial pentru Statele Unite, in contextul unui blocaj asupra bugetului, in Congres, care a paralizat administratii centrale de la 1 octombrie, dar si in contextul in care plafonul datoriei americane este necesar sa fie crescut pana la 17 octombrie, in vederea evitarii unei intrari in incapacitate de plata.



Citeste si