14 Octombrie 2013

Obama si republicanii, negocieri pentru o solutie temporara privind limita de indatorare



Presedintele Barack Obama si republicanii, majoritari in Camera Reprezentantilor, au inceput negocieri pentru a extinde limita de indatorare a SUA astfel incat sa acopere necesarul de imprumut al Trezoreriei pentru urmatoarele sase saptamani, potrivit Wall Street Journal.

Presedintele Camerei Repezentantilor, John Boehner, a propus extinderea capacitatii de imprumut joi in cadrul unei intalniri la care au participat Obama si lideri ai republicanilor. In schimb, Boehner ii cere lui Obama angajamentul ca vor negocia o serie ampla de chestiuni bugetare, noteaza Mediafax.

Intalnirea s-a incheiat fara rezultat, dar dupa saptamani de impas politic si atacuri, precum si o oprire partiala a activitatii statului federal, inceperea negocierilor reprezinta un semnal major al deschiderii celor doua parti catre un compromis, noteaza cotidianul american.

Obama "nu a spus «Da», nu a spus nici «Nu»" planului republican, a declarat presedintele Comisiei pentru Buget din Camera Reprezentantilor, Paul Ryan, dupa intalnirea cu Obama.

"Am pus pe masa o oferta. Am avut o discutie lunga si deschisa pe acest subiect si am decis sa continuam sa discutam si sa negociem", a spus el.

Doar perspectiva unei cai de a evita o intrarea SUA in default a fost suficienta ca actiunile sa creasca puternic pe bursa. Indicele industrial Dow Jones a urcat cu 2,2%. Pietele de capital au crescut si in sedinta de vineri in Asia.

Un nou sondaj realizat in SUA arata ca republicanii sunt considerati vinovati de impasul politic intr-o masura mult mai mare decat democratii. Astfel, potrivit sondajului Wall Street Journal/NBC News, 53% din americani dau vina pe republicani, fata de numai 31% care il considera responsabil pe Obama. Imaginea republicanilor in SUA a atins minimul incepand din 1989, primul an al sondajului Wall Street Journal/NBC News. Doua treiumi din americani au o imagine negativa despre partid, fata de numai o treime care il vad intr-o lumina pozitiva.

Pana in prezent, Obama a refuzat sa negocieze, cerand intai deblocarea activitatii statului federal si cresterea plafonului de indatorare. Republicanii au afirmat la randul lor ca acesti pasi trebuie insotiti de un plan de reducere a deficitului si schimbari la o lege a sanatatii din 2010, masuri despre care stiau ca nu vor fi acceptate de presedinte.

Chiar daca republicanii au propus joi in prima instanta doar discutii pentru cresterea plafonului de indatorare, discutiile s-au extins pentru a include si deblocarea guvernului federal.

Dupa intalnirea de 90 de minute, Casa Alba a anuntat ca Obama se asteapta la noi progrese pentru depasirea impasului, dar ca nu au fost agreate masuri precise.

Propunerea Partidului Republican nu clarifica cum vor ajunge cele doua parti la un acord pentru finantarea completa a agentiilor federale si pentru redeschiderea guvernului. Un lider republican a declarat, dupa intalnirea cu Obama ca negociatorii discuta pentru a rezolva ambele probleme.

Trezoreria SUA a avertizat, anterior, ca legislativul american trebuie sa creasca plafonul de indatorare in aceasta luna, in caz contrar SUA neputand sa-si achite facturile. Trezoreria afirma ca va epuiza la 17 octombrie masurile de urgenta implementate pentru a nu depasi plafonul de indatorare si va ramane cu lichiditati de numai 30 de miliarde de dolari la momentul respectiv, fonduri suficiente pentru o saptamana sau doua.

Republicanii erau pregatiti sa voteze chiar de vineri o lege pentru cresterea plafonului de indatorare, insa, in noul context, actiunile au fost amanate pentru a astepta rezultatul noilor negocieri.



Citeste si