14 Octombrie 2013

Tratatul de securitate intre SUA si Afganistan progreseaza, insa nu este finalizat



Presedintele Hamid Karzai si secretarul de Stat John Kerry au ajuns la o intelegere privind prezenta militara americana in Afganistan dupa 2014, insa au declarat sambata ca finalizarea unui acord nu s-a realizat din cauza problemei imunitatii soldatilor americani, relateaza AFP.

"Am ajuns la o serie de intelegeri", mai ales in ceea ce priveste modalitatile de interventie ale unui contingent american, a declarat presedintele afgan dupa negocierile intense cu Kerry, care a sosit vineri la Kabul pentru o vizita surpriza de doua zile, noteaza Mediafax.

In schimb, Karzai a declarat ca problema imunitatii juridice a soldatilor americani, reclamata cu insistenta de Washington, nu a fost reglata.

"Nu a existat un consens privind acest subiect", a declarat Karzai in cadrul unei conferinte de presa comuna cu Kerry, organizata la palatul prezidential din Kabul.

"Trebuie subliniat ca daca aceasta problema a (imunitatii) nu va fi rezolvata, din pacate nu va putea exista un tratat", a declarat secretarul de Stat american.

Statele Unite negociaza de un an cu Kabul acest acord bilateral de securitate (BSA) care trebuie sa defineasca modul in care va fi prezent contingentul american in Afganistan dupa sfarsitul misiunii fortelor NATO anul viitor.

Obtinerea unui acord este cu atat mai necesara acum ca majoritatea celor aproximativ 87.000 de soldati ai NATO urmeaza sa paraseasca Afganistan pana la sfarsitul lui 2014. Aceasta retragere sporeste preocuparile privind o izbucnire a violentelor intr-o tara in care talibanii au rezistat in decursul a 12 ani de razboi si puternicei masinarii militare a coalitiei.

In Irak, Statele Unite intentionau sa mentina un contingent dupa 2011 insa in final si-au repatriat toate trupele deoarece Bagdad a refuzat sa acorde imunitate juridica fortelor americane.



Citeste si