27 Iunie 2006

Investitiile vor fi mai simple in Polonia

Bancile din Polonia vor acorda garantii mai mari intreprinzatorilor care deruleaza proiecte finantate de Bruxelles, informeaza Rompres.

Presedintele polonez a semnat modificarea legii Fondului Garantiilor Uniunii Europene, al carui scop este sprijinirea firmelor si autoritatilor locale in domeniul utilizarii subventiilor primite din partea UE. Datorita acestor modificari, intreprinzatorii vor putea conta pe garantii in valoare de 500.000 euro (pana acum erau de 100.000 euro), iar unitatile conducerii teritoriale de pana la cinci milioane de euro. De asemenea, a fost uniformizat si majorat pragul maxim al asigurarilor si garantiilor la 80 la suta din valoarea creditului sau emisiunii de obligatiuni menite sa serveasca finantarii proiectului.

Modificarea legii a fost dictata de utilizarea foarte slaba a mijloacelor fondului administrat de Banca Economiei Nationale. De cand a inceput sa functioneze, fondul a strans aproximativ 790 de milioane de zloti (195 milioane euro) o parte din dobanzile la care au fost supuse rezervele obligatorii ale bancilor comerciale. Scopul lui era sa constituie o asigurare financiara de baza pentru cei care realizeaza investitii din subventii primite de la Bruxelles. Cu toate acestea, a fost utilizat de doar 140 de intreprinzatori, iar valoarea garantiilor nu a depasit 74 milioane de zloti (18,2 milioane euro).

"Exista cateva cauze care au generat aceasta situatie. in primul rand, valoarea mica a garantiilor si limitarea grupei de agenti economici spre care este directionata oferta. Modificarile survenite in lege elimina aceste bariere, considera Andrzej Kaczmarek, viceministrul economiei.

Incepand cu luna septembrie, oferta Fondului va fi accesibila nu numai beneficiarilor directi ai sprijinului UE. De noul instrument - garantarea unei bune realizari a contractului - vor beneficia, de exemplu, si executantii indirecti angajati in proiectul finantat.



Citeste si