18 Aprilie 2014

Vladimir Putin sustine ca nu ii este frica de NATO: "Putem sa le inabusim cu totii"



Presedintele rus Vladimir Putin a declarat joi ca nu-i este frica de NATO, raspunzand comentariului unui jurnalist care a prezentat Alianta Nord-Atlantica drept o "tumoare canceroasa" in crestere, relateaza AFP.

"Nu ne este frica. Mie nu mi-e frica si nu trebuie sa-i fie frica nimanui", a declarat Putin, raspunzand unei intrebari adresate de catre jurnalistul Dmitri Kiselev, in cursul sesiunii televizate de intrebari. "Putem sa le inabusim cu totii, de ce va este frica?", a adaugat presedintele.

"Blocul NATO se dezvolta ca o tumoare canceroasa", a declarat anterior Dmitri Kiselev, invitandu-l pe Putin sa-si spuna parerea pe aceasta tema. Jurnalistul, animator al unei emisiuni duminicale care are un ton puternic antioccidental pe postul public rus, a fost numit in decembrie, de catre Putin, la conducerea unei noi entitati a audiovizualului rus extern, informeaza Mediafax.

In martie, cand criza ucraineana s-a transformat intr-o confruntare geopolitica Est-Vest, el a subliniat, pe post, ca Rusia ramane "singura tara din lume capabila sa transforme Statele Unite in cenusa radioactiva". Dmitri Kiselev se afla, din martie, pe lista cu rusi vizati de sanctiuni a Uniunii Europene - dupa alipirea la Rusia a Peninsulei ucrainene Crimeea -, in calitate de "figura-cheie a propagandei guvernamentale".



Citeste si