29 Decembrie 2014

CAZ DE MITA. Brazilienii de la Petrobras, dati in judecata de americani



Un oras american din statul Rhode Island (est), Providence, a depus plangere pentru coruptie impotriva companiei publice petroliere braziliene Petrobras, a presedintei acesteia Graça Foster si altor administratori, potrivit actului de acuzare, relateaza AFP.

Demersul colectiv in justitie al orasului Providence a fost elaborat de catre firma de avocatura Labaton Sucharow si a fost prezentat intr-un tribunal din New York pe 24 decembrie. El vizeaza, de asemenea, doua filiale internationale ale Petrobras si 15 banci implicate in emiterea si vanzarea de titluri de creante ale gigantului petrolier in perioada ianuarie 2010-noiembrie 2014.

Este vorba despre prima plangere colectiva in care Foster, directorul financiar al Petrobras Almir Barbassa si alti membri ai administratiei sunt citati in mod direct, subliniaza cotidianul Estado de Sao Paulo.

Potrivit plangerii, consultate de AFP, obligatiile "au fost cotate la preturi umflate artificial, ascunzand implicarea companiei intr-un vechi caz de mita, de miliarde de dolari, data cadrelor companiei. Sumele platite au fost mascate in valori de active umflate in rezultatele companiei", afirma firma Labaton Sucharow.

Acest demers contra Petrobras se adauga altora, demarate de fonduri de investitii si actionari individuali din Statele Unite care acuza pierderi prin titlurile pe care le detin - certificate de depozit cotate in Statele Unite.

Odata cu plangerea depusa de Providence, compania Petrobras este vizata de cel putin 11 plangeri colective in Statele Unite, scrie cotidianul O Globo.



Citeste si