30 August 2006

Actiunile bancilor italiene Intesa si Sanpaolo au scazut, in urma anuntului de fuziune

Valoarea bursiera a bancilor italiene Intesa si Sanpaolo a scazut, luni, in urma anuntului de fuziune a celor doua banci, anunt facut in timpul saptamanii trecute, informeaza Rompres. Valoarea actiunilor Intesa a scazut cu 1,6 procente, ajungand la 4,985 euro (6,37 dolari) in timp ce Sanpaolo a scazut cu 1,43 procente la 15,87 euro (20,29 dolari).

Cele doua banci sunt pe pozitiile a doua respectiv a treia din Italia, iar fuziunea acestora se inscrie in procesul de consolidare a fragmentatului sector bancar italian. Aceasta fuziune se petrece la un an dupa ce Unicredit a preluat banca germana Hypovereinsbank (HBV).

Un actionar major in Sanpaolo IMI, cu 8,43 procente detinute, banca spaniola Santander, a declarat printr-un reprezentant ca valoarea redusa a bancii nu a fost suficient reflectata in rata de schimb a celor doua banci care au anuntat fuziunea. Banca spaniola sprijina totusi fuziunea caracterizand-o ca pe "cea mai buna tranzactie posibila, atat pentru Italia in general cat si pentru sistemul financiar". Credit Agricole, care sprijina de asemenea fuziunea, detine 18 procente din Intesa.

in ultimul an, piata bancara italiana a fost zguduita de scandalul dat de interventia fostului guvernator italian, Antonio Fazio, pentru blocarea in numele "italienitatii" a ofertei lansate asupra bancilor - Antonveneta si BNL - de grupul olandez ABM-Amro si de grupul spaniol Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA). Interventia l-a costat postul pe Fazio, iar bancile italiene citate au sfarsit prin a fi absorbite de "strainii" de la ABN-Amro, care au preluat Antonveneta si de BNP-Paribas care a preluat BNL.

Noul guvernator al Bancii Centrale, Mario Draghi, s-a pronuntat pentru apropierea transfrontaliera bancara si pentru promovarea concurentei in sectorul bancar italian.



Citeste si