15 Iunie 2015

Unul din suspectii in atentatul din Dallas, furios pe autoritati



Tatal unui barbat pe care autoritatile l-au legat de atacul impotriva sediului general al politiei din Dallas a declarat ca fiul lui, care a fost impuscat mortal in timpul incidentului, era foarte furios pe fortele de ordine, relateaza AP, in pagina electronica.

Politia a declarat ca suspectul s-a identificat drept James Boulware. Acesta a fost impuscat si ucis in camioneta sa de un lunetist al politiei. Autoritatile nu l-au identificat oficial pe suspect, asteptand mai intai o examinare medicala a cadavrului, relateaza Mediafax.

Tatal barbatului, al carui prenume este tot James, a declarat Boulware a petrecut cateva ore la casa lor din Carrollton, o suburbie a orasului Dallas, cu o zi inainte de atac si a vorbit despre cat de usor se conduce camioneta sa, pe care o cumparase recent.

El a vorbit si despre o inregistrare video foarte mediatizata cu un ofiter de politie din McKinney, Texas, care a bruscat un adolescent de culoare si i-a amenintat pe altii cu arma. Boulware era furios dupa ce pierduse custodia fiului sau, acum in varsta de 12 sau 13 ani, a declarat tatal acestuia.

El a declarat ca a vorbit ultima data cu Boulware la telefon cu aproximativ trei ore inainte ca politia din Dallas sa anunte atacul. "Faptul ca nu putea sa se angajeze si ca sistemul juridic l-a dezamagit l-a doborat in cele din urma", a declarat tatal suspectului intr-un interviu acordat prin telefon. "Dar nu pot sa spun ca sa deschizi focul impotriva unei sectii de politie este ceea ce trebuie sa faci", a adaugat el.



Citeste si