31 August 2006

Piata europeana de consultanta depaseste 60 miliarde de euro



Piata de consultanta din Europa este estimata la peste 61 miliarde de euro, crescand cu circa 14 la suta in acest an datorata in principal segmentarii consultantei in management, se arata intr-un raport emis de Federatia Europeana a Asociatiilor de Consultanta in Management (FEACO).
Potrivit analizei FEACO, citata de Rompres, Germania este cea mai mare piata nationala ca vanzari totale si cifra de afaceri, urmata de Marea Britanie, Franta si Spania, ultimele doua cu doar o treime din vanzarile si cifra de afaceri a Germaniei si Marii Britanii.

Consultanta in management contribuie azi cu 0,58% din Produsul Intern Brut (PIB) al Uniunii Europene (inclusiv Romania si Bulgaria). Majoritatea tarilor raporteaza cresteri stabile ale pietei, cu perspective bune pentru 2006. Trendul general este pozitiv si optimist. O crestere redusa a fost raportata doar de Italia, care continua sa aiba totusi o piata stabila, si, in contrast cu majoritatea pietelor europene, Portugalia a raportat scaderi importante.

Serviciile de consultanta (Business Consulting & IT Consulting) reprezinta 55 la suta din cifra de afaceri totala, Business Outsourcing (delocalizarea productiei dintr-o tara dezvoltata intr-o tara cu noi perspective de dezvoltare ) - 21 la suta, iar Development and Systems Integration - 19 la suta. in cadrul Business Consulting, primele trei linii de afaceri sunt: Consultanta Strategica, urmata de Managementul Operatiunilor si de Consultanta HR (human resources).

Mihai Svasta, presedintele AMCOR, Asociatia Consultantilor in Management din Romania, membru FEACO, considera ca in Romania piata a fost influentata pozitiv de cresterea economica, procesul de aderare si investitiile straine. "Capitalul strain a adus, pe langa bani, si o schimbare in mentalitate: o crestere a acceptantei consultantei in management", a spus Mihai Svasta.

Presedintele European Federation of Management Consultancies Associations (FEACO), Antoine Beuve-Mrypartner, comenteaza: "Forta actuala a economiei europene si interesul confirmat al directorilor generali executivi din Europa pentru inovare sunt principalii factori pentru o crestere continua a pietei de consultanta in Management in 2006.

Sunt convins ca exista oportunitati puternice de crestere in toate pietele europene. si, in completare la pietele vest-europene, pietele emergente din Europa Centrala si de Est ca si o piata activa a fuziunilor si achizitiilor vor contribui la o cerere in crestere pentru servicii profesionale".



Citeste si