28 Iulie 2015

Lira turceasca se indreapta spre un nou minim, pe fondul operatiunilor militare din Siria si Irak



Lira turceasca se indreapta spre un minim record, iar obligatiunile guvernamentale sunt in declin, dupa ce avioane ale armatei Turciei au bombardat rebeli kurzi din Irak, extinzand o operatiune militara inceputa saptamana trecuta impotriva bazelor Statului Islamic in Siria, relateaza Bloomberg.

Lira este in declin cu 0,8%, la 2,7601 unitati pentru un dolar, pe piata din Istanbul, inregistrand cea mai slaba evolutie in randul a 24 de valute emergente analizate de Bloomberg, dupa rubla ruseasca, scrie Mediafax.

Randamentul obligatiunilor guvernamentale pe termen de 10 ani este in urcare cu 1,4 puncte procentuale, la 9,9%, aproape de cel mai ridicat nivel atins pe 30 septembrie anul trecut. Ofensiva militara declansata de Turcia saptamana trecuta a avut loc in urma unui atac sinucigas atribuit organizatiei Stat Islamic, intr-un oras din Siria situat in apropierea granitei cu Turcia, in care si-au pierdut viata 30 de oameni.

Bombardamentele impotriva rebelilor kurzi din Irak provoaca temeri ca vor agrava blocajul negocierilor de pace ale Guvernului turc cu PKK. Citigroup estimeaza ca lira se va deprecia la un nivel de 3,02 unitati in raport cu un cos valutar format din dolar si euro. In prezent, lira este tranzactionata la 2,9094 unitati fata de acest cos valutar.

Consiliul nord-atlantic se va intruni marti, la solicitarea Turciei, pentru a discuta despre atacurile impotriva gruparilor militantilor si jihadistilor.



Citeste si