30 Iulie 2015

Armata ucraineana va retrage armamentul greu din zona orasului Mariupol



Armata ucraineana intentioneaza sa retraga echipamentele militare grele din zona orasului Mariupol, situat pe litoralul Marii Azov, in cadrul procesului demilitarizarii, informeaza site-ul agentiei Interfax Ucraina.

"Crearea unei zone demilitarizate nu inseamna retragerea din orasul Mariupol, ci doar scoaterea armamentului greu. Echipamentele militare grele vor fi retrimise in zona in caz de necesitate", a declarat Dmitro Hutuliak, un purtator de cuvant al armatei ucrainene.

"Artileria grea va fi retrasa la o distanta stabilita, dar va putea fi reintrodusa in situatia unei ofensive inamice", a subliniat oficialul militar ucrainean. "Armata ucraineana va mentine prezenta la circa 30 de kilometri", a explicat Hutuliac, scrie Mediafax.

Conform Acordului Minsk, armata ucraineana si insurgentii prorusi au obligatia de a permite crearea unei zone demilitarizate in regiunile separatiste Donetk si Lugansk. Conflictul separatist din estul Ucrainei, izbucnit in martie 2014, s-a soldat pana in prezent cu cel putin 6.500 de morti, potrivit estimarilor Natiunilor Unite.



Citeste si