29 Iunie 2016

UE va negocia cu Marea Britanie doar dupa ce va fi depusa solicitarea formala de iesire



Cancelarul german Angela Merkel, presedintele francez François Hollande si premierul italian Matteo Renzi anunta ca Uniunea Europeana nu va purta negocieri cu Marea Britanie asupra iesirii din blocul european pana cand Londra nu va activa articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, informeaza News.ro.

Berlinul, Parisul si Roma se opun deschiderii unor negocieri post-Brexit cu Londra atat timp cat Marea Britanie nu a formulat in mod oficial o cerere de iesire din Uniunea Europeana, a declarat luni Merkel.

"Suntem de acord asupra faptului ca nu vor avea loc discutii formale sau informale asupra iesirii Marii Britanii din UE atat timp cat nu va exista o cerere de iesire din UE la nivelul Consiliul European", a declarat, citat de AFP, cancelarul german luni, la Berlin, flancat de presedintele francez si premierul italian.

Merkel i-a primit luni pe cei doi omologi ai sai in capitala germana.

Cei trei lideri au indemnat la un "nou impuls" in vederea consolidarii Uniunii.

Britanicii au votat joi - cu 52% la 48% din voturile exprimate -, intr-un referendum istoric, pentru iesirea Regatului Unit din blocul Celor 28.

"Suntem de acord ca Articolul 50 al tratatelor europene este foarte clar - un stat membru care doreste sa paraseasca UE este necesar sa notifice Consiliul European", a subliniat Merkel, citata de BBC, in aceasta conferinta de presa comuna cu Hollande si Renzi, la sediul Cancelariei.

"Nu pot avea loc alte etape pana cand nu se intampla acest lucru. Numai atunci va prezenta Consiliul European liniile directoare in virtutea carora se va negocia o iesire".

"Acest lucru inseamna ca, iar noi am convenit asupra acestui lucru, nu vor avea loc discutii formale sau informale asupra iesirii Marii Britanii din UE atat timp cat nu va exista o cerere de iesire din UE la nivelul Consiliul European", a conchis ea.

Presedintele Hollande si premierul Renzi au subliniat asupra necesitatii ca procesul iesirii Marii Britanii din UE sa aiba loc cat mai rapid posibil si sa se concentreze asupra provocarilor cu care se confrunta cele 27 de state ramase in blocul european.

"Responsabilitatea noastra nu este sa pierdem timp in problema iesirii Regatului Unit si a noilor confruntari (cu care se confrunta) Cei 27", a declarat Hollande.
"Nimic nu e mai rau ca incertitudinea", a subliniat seful statului francez.



Citeste si