8 Iulie 2016

Danone realizeaza o tranzactie de 10 miliarde de dolari



Danone a decis preluarea WhiteWaveFoods, un producator american de alimente organice, pentru suma de circa 10 miliarde de dolari. Aceasta mutare a fost facuta pentru a-si extinde prezenta pe piata din Statele Unite , transmite MarketWatch

Danone va plati o suma de 56,52 de dolari pe actiune in numerar, conform unui comunicat dat de Danone. Oferta este echivalenta cu o valoare de intreprindere de aproximativ 12,5 miliarde de dolari, suma care include datoriile si alte obligatii financiare ale WhiteWave, fiind cu 24% mai mare decat pretul mediu de inchidere al actiunilor companiei, din ultimele 30 de zile, conform News.ro

Preluarea, cea mai mare efectuata de Danone in ultimii 10 ani, va extinde gama grupului cu marci precum laptele Horizon Organic si Silk. WhiteWave, din Denver, Colorado, este una dintre companiile americane de alimente cu cele mai mari rate de crestere din ultimii ani, fiind ajutata de cererea pentru alimentele sanatoase, organice, care a transformat industria din Statele Unite.

Compania americana a inregistrat in 2015 un profit net de 168 de milioane de dolari si venituri de 3,9 miliarde de dolari. Grupul Danone, al carui portofoliu include marcile Actimel si Activia, si-a imbunatatit recent estimarile pentru 2016, dar performantele sunt afectate de conditiile dificile de pe piete ca Rusia si Brazilia.

Prin preluarea WhiteWave, vanzarile Danone din America de Nord vor ajunge la 22% din veniturile grupului, in crestere de la 12%. Preluarea va fi finantata prin datorii si ar urma sa fie finalizata pana la sfarsitul acestui an.



Citeste si