16 Ianuarie 2017

Descinderi antitero, la Bruxelles. Trei persoane au fost arestate



Trei persoane au fost arestate de politia belgiana intr-o serie de descinderi antitero la Molenbeek, o comuna de la periferia Bruxellesului, unde au locuit sau pe unde au trecut unii dintre autorii atacurilor teroriste de la Paris si din capitala belgiana, relateaza The Associated Press.

O purtatoare de cuvant a Procuraturii Bruxellesului, Ine Van Wymersch, a precizat ca patru perchezitii au avut loc sambata seara tarziu, scrie News.ro.

”Actiunea s-a incheiat. Nu s-a gasit nimic, nici arme si nici explozivi”, a spus ea.

Purtatoarea de cuvant a refuzat sa ofere alte detalii.

Insa ea a anuntat ca cei trei urmeaza sa fie interogati duminica, cand se va stabili daca vor fi acuzati sau eliberati.

Belgia se afla in alerta dupa ce atacatori sinucigasi au comis atacuri pe aeroportul si in metroul din capitala, pe 22 martie, soldate cu 32 de morti.

Salah Abdeslam, singurul membru in viata al comandourilor care au comis atacurile de la Paris s-a ascuns la Molenbeek, unde a fost arestat dupa patru luni, pe 18 martie, cu patru zile inaintea atacurilor de la Bruxelles.

Aproximativ 20 de persoane au fost inculpate in Belgia in legatura cu atacurile de la Paris.

Potrivit anchetatorilor, atacurile din capitalele franceza si belgiana au fost comise de aceeasi celula.



Citeste si