25 Ianuarie 2017

Senatul l-a confirmat pe Pompeo ca director al CIA; el a fost investit in functie la scurt timp dupa aceea



Senatul american l-a confirmat pe membrul Camerei Reprezentantilor Mike Pompeo in functia de director al CIA, dupa o intarziere legata de teama unor alesi ca acesta ar putea extinde programele de supraveghere pentru a permite unele tehnici de interogare asimilate torturii, relateaza Reuters.

Saizeci si sase de senatori l-au sustinut pe Pompeo, iar 32 au votat impotriva. Aproape toata opozita a venit din partea democratilor. De asemenea, senatorul Rand Paul, un sustinator republican important al controlului strict asupra supravegherii, s-a opus de asemenea. La scurt timp dupa vot, Pompeo a fost investit in functie de vicepresedintele Mike Pence, conform News.ro.

Unii senatori, inclusiv Rand Paul, au fost de parere ca Pompeo, in varsta de 53 de ani, nu a dat asigurari suficiente ca va permite numai tehnici de interogare incluse in Manualul Armatei si prevazute de lege si ca nu se va intoarce la simularea inecului sau alte “tehnici dure de interogare”, utilizate de CIA dupa atacurile din 11 septembrie.

Restul l-au descris, insa, drept o alegere “excelenta”. Predecesorul lui Trump, Barack Obama, a semnat un ordin executiv in 2009 prin care a interzis simularea inecului si alte astfel de tehnici, denuntate de multi parlamentari si de organizatiei pentru apararea drepturilor omului drept tortura.

Intr-un raspuns la intrebari scrise din partea Comisiei de Informatii a Senatului, Pompeo a supra ca este deschis la schimbarea politicii in unele circumstante. “Ma voi consulta cu experti (…) privind daca aplicarea uniforma a Manualului Armatei este un obstacol in activitatea de strangere de informatii vitale pentru a apara tara”, a scris Pompeo.

Trump a promis in cursul campaniei prezidentiale ca va reintroduce simularea inecului si “mult mai rau de atat”. Reprezentantul Pompeo, in varsta de 52 de ani, se afla la al treilea mandat, din Kansas, si a fost membru al Comisiei pentru Informatii din cadrul Camerei Reprezentantilor, care supervizeaza Agentia Centrala de Informatii (CIA), Agentia pentru Securitate Nationala (NSA) si securitatea cibernetica.

Un ofiter in retragere din cadrul Fortelor Terestre si un absolvent al Harvard Law School, Pompeo sustine colectarea in masa de catre Guvern a datelor comunicatiilor americanilor si vrea sa fie abrogat acordul in dosarul nuclear cu Iranul.



Citeste si