29 Noiembrie 2006

Siria va cumpara gaz iranian prin intermediul Turciei

Ministrul turc al energiei, Hilmi Guler, a primit o scrisoare din Siria, care s-a declarat interesata de achizitionarea de gaze naturale iraniene prin intermediul conductelor turcesti, a declarat luni ministrul turc, conform NewsIn.

Siria a declarat ca intentioneaza sa achizitioneze anual aproximativ 2-3 miliarde de metri cubi de gaze naturale din Iran, a declarat pentru Reuters un oficial ministerial, adaugand ca reprezentantii celor trei state planuiesca sa se intalneasca in urmatoarele zile pentru a discuta detaliile acestei afaceri.

"Atunci cand alte proiecte energetice sunt luate in considerare, influenta Turciei in zona, ca si stat de tranzit al gazelor naturale, creste", a declarat acesta.

Un reprezentant al grupului Botas, ce administreaza conductele turcesti, a declarat ca Siria va primi gazele naturale prin intermediul unei conducte ce leaga orasul Nevsehir, din centrul Turciei, de orasul Kilis, aflat la granita Turciei cu Siria.

"In aceast caz, nu va fi nevoie de construirea unei noi conducte. Cantitatea de 2-3 miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an va putea fi furnizata cu usurinta prin intermediul acestei conducte", a adaugat oficialul turc.

Acesta a precizat ca odata cu integrarea Siriei in cadrul acestei conducte existente se va majora si rolul Turciei in regiune. "Turcia, Iranul si Siria vor conlucra in domeniul energetic. Acest contract va contribui si la rezolvarea problemelor cu care am fost confruntati pana in acest moment cu Iranul in ceea ce priveste calitatea si cantitatea gazelor naturale", a adaugat acesta. "Acest lucru se datoreaza faptului ca Siria va negocia de partea Turciei cu Iranul", a incheiat acesta.

Turcia se afla in discutii cu Rusia, principalul sau furnizor de gaze naturale, privind posibilitatea extinderii conductei Blue Stream pana in Israel. Statul turc se afla si in centrul unui alt proiect de conducta, in valoare de 5,8 miliarde de dolari, ce ar furniza gaze naturale din Asia Centrala catre Austria prin Balcani.



Citeste si