19 Decembrie 2006

Restructurarea Eurotunnel, finantata de Goldman Sachs, Deutsche Bank si Citigroup

Compania Eurotunnel, operatorul canalului care traverseaza Marea Manecii, a selectat bancile Goldman Sachs, Deutsche Bank si Citigroup, pentru finantarea noului grup Eurotunnel, care va lua fiinta in 2007 in urma acordului privind restructurarea datoriei.

Eurotunnel a primit oferte din partea Goldman Sachs, Deutsche Bank, pe de o parte si Citigroup, pe de alta parte, si a anuntat ca primele doua banci vor conduce consortiul, iar Citigroup va finanta 30% din proiect.

Finantarea va include un imprumut pe termen lung, de 1,5 miliarde de lire sterline (aproape trei miliarde de dolari) si alte 1,965 miliarde de euro (2,57 miliarde de dolari), sub forma unui imprumut bancar clasic, returnabil in rate, intre 35 si 43 de ani. Suma totala a acestor imprumuturi se ridica la 2,84 miliarde de lire sterline, scrie Reuters.

"Noua datorie a Eurotunnel, rezultata in urma finantarii propuse, va fi suportata de companie prin activitatea de operare si prin reducerea ratelor financiare anuale", se arata in comunicatul companiei, dupa cum informeaza NewsIn.

Ratele financiare pentru rambursarea noii datorii vor fi la inceput in jur de 140 de milioane de lire sterline pe an si plata capitalului nu va incepe pana in 2012.

"Acest nivel al ratelor ar trebui comparat cu rata de 293 de milioane de lire sterline pentru 2006 si cea estimata, de 320 de milioane de lire pentru 2007, (luand in calcul previziunile de crestere a ratelor dobanzilor europene), pe care Eurotunnel trebuie sa le plateasca din vechea datorie", au mai declarat reprezentantii Eurotunnel.



Citeste si