22 Februarie 2019

Prima reactie de la Comisia Europeana, dupa ce Adina Florea i-a facut dosar lui Frans Timmermans



Comisia Europeana a reactionat cu privire la plangerea penala inregistrata la Sectia privind investigarea magistratilor de la Bucuresti pe numele lui Frans Timmermans si Vera Jourova si a tinut sa le aminteasca autoritatilor din Romania ca oficialii europeni pot fi anchetati doar de catre Curtea Europeana de Justitie a Uniunii Europene.

Comisia arata ca a aflat din presa despre o ancheta pe care autoritatile romane ar desfasura-o contra unor oficiali europeni, "pentru ca si-au facut treaba", scrie Digi24.

"Am aflat din presa despre o ancheta penala desfasurata de autoritatile romane, contra unor oficiali europeni, pentru ca si-au facut treaba.

Desi nu comentam o procedura juridica nationala, le reamintim totusi autoritatilor romane ca toti oficialii Comisiei Europene se afla sub jurisdcitia Curtii de Justitie a Uniunii Europene, iar autoritatile nationale nu au nicio jusdictie. Toti oficialii europeni sunt acoperiti de protocolul privind imunitatile si privilegiile, atasat Tratatului Uniunii Europene, agreat de toate statele membre, inclusiv de Romania.

In plus, va reamintesc ca ne-am exprimat o mare ingrijorare legata de statrea statului de drept din Romania, chiar in cursul zilei de ieri", a declarat purtatorul de cuvant al Comisiei Europene, Margaritis Schinas.

Sectia pentru anchetarea magistratilor a inregistrat o plangere penala adresata de site-ul Lumea Justitiei (luju.ro) in care sunt vizati nici mai mult nici mai putin decat Frans Timmermans, prim-vicepresedintele Comisiei Europene, comisarul european pe Justitie Vera Jourova, Augustin Lazar, procurorul general al Romaniei, dar si Angela Cristea, sefa reprezentantei Comisiei Europene in Romania.

De asemenea, plangerea ii vizeaza si pe cei care au tehnoredactat ultimul raport MCV, cel din 13 noiembrie 2018. Toti acestia „vor trebui sa se prezinte (...) ca sa dea cu subsemnatul”, mai scriu cei de la luju.ro.

Potrivit sursei citate, ei sunt acuzati de grup infractional organizat, abuz in serviciu, fals intelectual si comunicare de informatii false. Denuntul a fost formulat pe 30 ianuarie 2019.

Potrivit luju.ro, oficialii europeni pot fi anchetati de SIIJ deoarece in art. 10 alin. (1) din Cod penal scrie ca „Legea penala romana se aplica infractiunilor savarsite in afara teritoriului tarii de catre un cetatean strain sau o persoana fara cetatenie, contra statului roman, contra unui cetatean roman ori a unei persoane juridice romane”.



Citeste si