10 Ianuarie 2007

OECD: Previziunile pentru ratele dobanzilor la nivel global sunt stabile

Ratele dobanzilor globale ar putea ramane in general stabile, dincolo de orice modificare, pe termen scurt, in vreo regiune, a declarat seful Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OECD), Angel Gurria. "Presiunile inflationiste par sa fie, in general, depasite", a declarat acesta, subliniind ca investitiile depind mai mult de ratele dobanzilor pe termen mediu si lung si ca acestea sunt, in general, stabile, scazand, chiar, in unele cazuri, cu toate ca unele banci centrale au majorat ratele dobanzilor.

Gurria, care este fostul ministru de finante din Mexic, a refuzat sa spuna ce crede ca ar fi cel mai bine, in prezent, pentru Banca Centrala Europeana, dupa un an de cresteri ale ratelor dobanzilor din zona euro, insa a declarat ca previziunile pentru inflatia in Europa, dar nu numai, sunt optimiste.

BCE, care a majorat ratele dobanzilor de sase ori de la sfarsitul anului 2005, de la 2% la 3,5%, se va reuni joi, insa nu se asteapta o noua schimbare a ratelor dobanzilor, cu toate ca piata a speculat o noua crestere, pana la 4%, in lunile viitoare.

"Au existat o serie de modificari recente in Europa, insa cred ca, in timp, perceptia se va pastra, ca nu exista niciun pericol imediat pentru o crestere majora a presiunilor inflationiste, toate acestea fiind prielnice ratelor dobanzilor pe termen mediu si lung si, apoi, pentru activitatea economica", a mai declarat Gurria, potrivit NewsIn.

OECD a anuntat, marti, ca preturile de consum din cele 30 de state membre, in mare parte puternic industrializate, au crescut cu 2,1% in primele 11 luni ale lui 2006, fata de 1,7% in octombrie. Acest procent mai ridicat este, in principal, rezultatul cresterii preturilor energetice, cu 0,6% in 2006, fata de anul precedent si ii urmeaza unei scaderi de 3,6% in octombrie. Exceptand preturile alimentelor si energiei, inflatia pentru preturile de consum a fost stabila, la 2,2%. "Nu exclud modificarile pe termen scurt, insa nu vad niciun pericol pe termen mediu sau lung", a declarat Gurria, despre previziunile de termen scurt pentru ratele dobanzilor.

Acesta a adaugat ca "pietele de spun, in mare, ca apreciaza drept stabila inflatia pe termen mediu si lung, ceea ce este un lucru pozitiv". Gurria a adaugat ca "presiunile pe termen mediu si lung pentru cresterea ratelor dobanzilor, exceptand modificarile necesare in diferite regiuni, cauzate de presiunile pe termen scurt, anunta, in general, stabilitate sau, in unele cazuri, chiar o usoara relaxare a politicilor monetare".

Referindu-se la Japonia, seful OECD a declarat ca "exista si situatii in care ne gasim, probabil, mai aproape de preturi neutre sau, in unele cazuri, intr-un proces ce implica preturi negative". Aceasta este o referinta la iesirea lenta a Japoniei dintr-o perioada sustinuta de deflatie.



Citeste si