3 Septembrie 2019

Italienii au ajuns la un acord privind formarea noului guvern



Miscarea Cinci Stele (M5S) si Partidul Democrat au prezentat marti un program politic comun, ca baza pentru formarea unui nou guvern de coalitie la Roma, transmite Reuters.

Principalul subiect a fost bugetul pentru anul viitor, orientat spre dezvoltarea economica. In acelasi timp, partidele s-au angajat sa nu pericliteze finantele publice, scrie Agerpres.

Cele doua formatiuni, traditional rivale, au convenit ca vor alcatui un nou guvern inaintea alegerilor anticipate necesare dupa ruperea coalitiei anterioare intre M5S si Liga.

Italia este pe locul al doilea in Uniunea Europeana ca datorii publice, iar acordul politic face apel la o flexibilitate mai mare la Bruxelles, pentru depasirea regulilor bugetare actuale, considerate la Roma excesiv de rigide.

M5S si democratii au insistat asupra echitatii sociale, promitand introducerea unui salariu minim, evitarea cresterii TVA si cheltuieli mai mari pentru educatie, cercetare si asistenta sociala. Totodata, programul lor prevede implementarea unei asa-numite "web tax" - o taxa pe vanzarile online - pentru companiile multinationale si crearea unei banci de stat pentru stimularea dezvoltarii economice in sudul Italiei.

Intr-un mesaj pe un blog, M5S le-a cerut sustinatorilor sai sa sprijine noua coalitie intr-un "moment foarte delicat pentru tara", caruia trebuie sa i se faca fata "punand accentul pe interesele si nevoile cetatenilor, ale comunitatii pe care o formam cu totii".



Citeste si