16 Octombrie 2019

Ofensiva turca in Siria: Vladimir Putin l-a invitat pe Recep Tayyip Erdogan in Rusia ''in zilele urmatoare''



Presedintele rus Vladimir Putin a discutat la telefon despre conflictul sirian cu omologul sau turc Recep Tayyip Erdogan si l-a invitat in Rusia ''in zilele urmatoare'', a anuntat Kremlinul marti seara.

"Vladimir Putin l-a invitat pe Recep Tayyip Erdogan pentru o vizita de lucru in zilele urmatoare. Invitatia a fost acceptata", a anuntat Kremlinul intr-un comunicat, in care se adauga ca cei doi lideri au subliniat "necesitatea prevenirii unui conflict intre unitatile turce si siriene" in nordul Siriei, unde Ankara a lansat o ofensiva, scrie Agerpres.

In timpul acestei convorbiri telefonice care a avut loc la initiativa Turciei, cei doi presedinti si-au exprimat de asemenea dorinta de a mentine integritatea teritoriala a Republicii Siriene, potrivit Kremlinului.

Miercuri, purtatorul de cuvant al Presedintiei ruse, Dmitri Peskov, a anuntat pentru agentia RIA Novosti ca vizita lui Erdogan ar putea avea loc "inainte de sfarsitul lui octombrie", fara a face alte precizari.

Ankara a demarat in urma cu saptamana o operatiune militara in nordul Siriei, impotriva militiei kurde siriene Unitatile de Aparare a Poporului (YPG), aliata a Occidentului in lupta antijihadista.

Marti, fortele regimului lui Bashar al-Assad au inceput sa-si desfasoare efectivele in sectoare din nordul Siriei care se sustrag controlului lor, in urma unui acord incheiat cu autoritatile kurde din Siria, menit sa contracareze ofensiva turca.



Citeste si