Implantul pe creier al Neuralink s-a defectat, dar Musk spune că este un succes și caută pacienți noi

Sursǎ foto: Shutterstock

Implantul pe creier al Neuralink s-a defectat, dar Musk spune că este un succes și caută pacienți noi

Compania lui Elon Musk afirmă că primul său implant de cip în creier funcționează, dar câteva dintre filamentele care conectează cipul de creier s-au retras, reducându-i din eficiență, ceea ce îi face pe cei de la Neuralink să se ia în calcul scoaterea implantului, relatează BusinessInsider.com.

Neuralink a publicat pe blogul oficial o actualizare a progresului înregistrat cu primul pacient de implant cerebral în care dezvăluie că o serie de „fire s-au retras” din creierul pacientului la câteva săptămâni după operație. Efectul a fost acela de reducere a eficienței cipului implantat.

Dispozitivul „Link” permite pacientului să miște cursorul unui computer folosindu-se doar gândurile sale. Neuralink măsoară viteza și acuratețea controlului cursorului folosind unitate de măsură BPS - biți pe secundă. O rată BPS mai mare înseamnă că pacientul are un control mai puternic asupra cursorului. Retragerea unora dintre fire a făcut ca electrozii din dispozitiv să fie mai puțin eficienți, a dezvăluit Neuralink.

Totuși, compania a anunțat că a reușit să facă anumite ajustări pentru a compensa pentru retragerea acelor fire, ajustări care au adus o îmbunătățire chiar și a rezultatelor înregistrate inițial de Noland Arbaugh, tânărul de 29 de ani care a devenit primul om cu chip implantat în creier din lume.

Tânărul suferă de paralizie de la gât în jos, în urma unui accident petrecut în timpul unei scufundări în 2016. Noland a primit implantul în luna ianuarie a acestui an, iar în februarie, Elon Musk dezvăluia că Neuralink înregistrează „un progres bun” cu testul și că „pacientul își revenise complet” după operație.

Elon Musk a scris pe contul său de X (fostul Twitter) că s-au înregistrat 100 de zile de succes pentru primul implant de cip în creier din lume.

Între timp, publicația americană, Wall Street Journal a relatat, citând surse anonime, că Neuralink a luat în considerare îndepărtarea totală a implantului de la pacient.

Totodată, publicația americană mai relatează că Neuralink ar plănui să mai realizeze încă 10 implanturi la alți pacienți umani până la sfârșitul acestui an.

În ceea ce privește testele realizate cu ajutorul lui Noland Arbaugh, acesta a putut folosi implantul pentru a se juca jocuri video, inclusiv „Mario Kart”, pentru a posta pe rețelele de socializare și pentru a juca șah.

Personalizate pentru tine