9 Noiembrie 2019

Sase tari din UE cer o autoritate europeana pentru combaterea spalarii de bani dupa mai multe scandaluri in care au fost implicate banci europene



Franta, Germania, Italia, Letonia, Olanda si Spania au adoptat o declaratie comuna prin care cer infiintarea unei noi autoritati de supraveghere care sa preia de la statele membre ale Uniunii Europene autoritatea pentru combaterea spalarii de bani, a anuntat Reuters sambata. Cele sase tari considera ca este nevoie de un organism de supraveghere "central", pentru a opri fluxurile de bani murdari din sistemul financiar al UE.

Initiativa a aparut dupa o serie de scandaluri legate de banci europene. Mai multe institutii de credit au fost inchise in Letonia, Malta si Cipru, pentru spalare de bani, iar banci mari din tarile baltice si din nordul Europei au fost implicate in tranzactii de miliarde de euro cu bani murdari, prin filiala din Estonia a Danske Bank - un scandal la nivel continental, conform Agerpres.ro.

Necesitatea unei autoritati europene este sustinuta de istoricul multor esecuri ale organismelor nationale de supraveghere, care ar fi trebuit sa identifice si sa blocheze spalarea de bani, se arata in declaratia celor sase tari. "Cand sunt in joc interese financiare mari, exista riscul ca supraveghetorii nationali sa fie influentati direct sau indirect de institutiile supravegheate sau de grupuri de interese", afirma documentul.

Statele semnatare apreciaza ca pentru combaterea spalarii de bani ar putea fi infiintata o noua organizatie sau ar putea fi extinse atributiile Autoritatii Bancare Europene (EBA). Anul acesta, UE a acceptat ideea revizuirii mandatului EBA in directia respectiva, reaminteste Reuters, insa reforma propusa de comisarul european pentru finante, fostul premier leton Valdis Dombrovskis, a fost considerata rapid ca insuficienta.

Declaratia celor sase state marcheaza o schimbare a pozitiei Germaniei, care s-a opus pana acum unor schimbari mai ambitioase, cerute de cateva luni de Franta, Italia si Spania. Documentul cere, totodata, noi reglementari impotriva spalarii de bani, dupa ce legislatia europeana in materie a fost revizuita deja de cinci ori - ultima oara, in urma cu un an.

Apreciind ca reformele de pana acum nu au fost ferme, cele sase tari sustin ca reglementarile existente trebuie incluse intr-o lege unica, aplicabila in toate statele membre ale UE, si eliminarea posibilitatii actuale de adaptare a legislatiei europene in materie la prerogativele nationale. Astfel de adaptari au permis deja aplicarea mai ingaduitoare a regulilor in mai multe state, care - arata declaratia comuna - ar putea oferi "oportunitati de arbitraj" pentru a atrage firme din domeniul financiar.

Ministrii europeni de finante au discutat deja, luna trecuta, despre reforma legislatiei impotriva spalarii de bani, iar o noua reuniune pe aceasta tema este programata in decembrie, cand se asteapta adoptarea unei pozitii comune la nivelul UE. Presedintia finlandeza a Uniunii a pregatit in octombrie un proiect de rezolutie care ar putea fi adoptat luna viitoare; potrivit Reuters, schimbarile prevazute sunt in mare masura similare cu cele propuse in declaratia comuna a celor sase state.



Citeste si