20 Februarie 2020

Autorităţile egiptene au început să ridice un zid înalt de beton la frontiera cu Fâşia Gaza



Autorităţile egiptene au început să ridice un zid înalt de beton de-a lungul frontierei cu Fâşia Gaza, enclava palestiniană controlată de mişcarea islamistă Hamas, au indicat surse de securitate, citate de AFP.

Muncitori în construcţii au fost văzuţi ridicând un nou zid de beton, înalt de câţiva metri, de partea egipteană a frontierei cu Gaza care se întinde pe 13 kilometri, scrie Agerpres.

Acest zid este de fapt suprapus pe zidul vechi, mai mic şi dublat de o structură subterană destinată să prevină contrabanda cu bunuri şi arme prin tuneluri săpate de-a lungul graniţei dintre Gaza şi Egipt.

Zeci de muncitori, ajutaţi de macarale, erau implicaţi în ridicarea acestei bariere care se întinde la ora actuală de la limita de sud-est a Fâşiei Gaza până la punctul de trecere Rafah, singura poartă dintre Gaza şi o altă ţară decât Israel.

'Lucrările (de construcţie) la zid decurg în ritm rapid', a declarat pentru AFP o sursă de securitate a Hamas din Gaza. 'Pentru noi, important este să putem proteja şi controla (partea noastră) a graniţei dintre Gaza şi Egipt şi invers', a adăugat această sursă, solicitând anonimatul.

Contactată de AFP, armata egipteană a refuzat orice comentariu cu privire la construcţia acestei structuri.

O delegaţie egipteană condusă de generalul Ahmed Abdel Khalek, şeful pentru afaceri palestiniene în cadrul serviciilor de informaţii egiptene, s-a deplasat săptămâna trecută în Gaza în speranţa de a stabiliza enclava după noi tiruri cu rachetă şi lansări de baloane incendiare spre Israel.

Egiptul a mediat anul trecut, împreună cu Qatarul şi ONU, un armistiţiu între Hamas şi Israel, care au luptat în trei războaie după 2008.

Acest armistiţiu nu a fost acceptat de Jihadul Islamic, o altă grupare islamistă armată în Fâşia Gaza şi acuzată de Israel că beneficiază de sprijin din partea Iranului.

Armata israeliană a declarat miercuri că a ripostat la tiruri ale unor lunetişti ai Jihadului Islamic, care au vizat soldaţi ai săi la post de partea israeliană a frontierei cu Gaza. Un lunetist a fost vizat. Potrivit unor responsabili din Gaza, un combatant al Jihadului Islamic a fost uşor rănit.



Citeste si