24 Aprilie 2020

UPDATE Coronavirus 24 aprilie | Peste 3.000 de decese în Statele Unite: Bilanțul de peste ocean depășește 50.000



Statele Unite au înregistrat vineri 50.031 de decese din cauza coronavirusului, cel mai grav bilanţ înregistrat în lume, potrivit Univeristăţii Johns Hopkins.

Ţara a raportat mai mult de 870.000 de persoane afectate de virus, scrie G4Media. Între miercuri seară şi joi seară, Statele Unite au înregistrat 3.176 de decese, cel mai grav bilanţ zilnic.

În ciuda bilanţurilor alarmante, mai multe state americane – precum Texasul, Vermont sau Georgia – au decis să înceapă o ieşire din izolare, autorizând redeschiderea unor afaceri.

În altă ordine de idei, Statele Unite nu vor participa la lansarea iniţiativei globale a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) privind dezvoltarea, producţia şi distribuţia de medicamente şi vaccinuri împotriva coronavirusului, a declarat un purtător de cuvânt al misiunii americane de la Geneva.

De asemenea, preşedintele american Donald Trump a anunţat suspendarea finanţării OMS, în condiţiile în care Statele Unite sunt cel mai mare donator pentru organizaţie. La lansarea iniţiativei globale a OMS urmau să participe vineri preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi cancelarul Germaniei, Angela Merkel.



Citeste si