13 Februarie 2007

Acer va fi noul sponsor al echipei de fotbal FC Barcelona



Producatorul taiwanez de calculatoare Acer, a semnat un contract de sponsorizare de cateva milioane de euro cu FC Barcelona, campioana en-titre a Ligii Campionilor, informeaza BBC.

Acordul incheiat pe doi ani ii ofera companiei taiwaneze calitatea de furnizor IT al marelui club european, precum si dreptul de a-si face reclama pe stadionul Camp Nou.

Contractul cu detinatoarea trofeului Champion's League din 2006, ii ofera gigantului IT dreptul sa foloseasca jucatorii clubului in campaniile de marketing si sa beneficieze de clipuri publicitare zilnic pe canalul Barca Tv.

Cu toate acestea pe tricourile jucatorilor va aparea in continuare sigla UNICEF, fundatia caritabila a Natiunilor Unite.

Acer este, de asemenea, sponsorul altor doua mari grupuri, clubul de fotbal Inter Milan si echipa Ferrari din Formula1.

Toate clauzele stipulate in acest contract ar trebui sa fie finalizate pana la urmatorul meci al echipei catalane din Champion's League, pe care il va sustine in luna februarie a acestui an contra lui Liverpool.

Un studiu de piata efectuat anul trecut de catre o companie britanica in randul unui numar de 100 de firme dintre cele prezente in topul Fortune 500, s-a finalizat cu numirea clubului Bracelona drept cel mai dorit brand din fotbal.

Recentul anunt vine la scurt timp dupa ce Acer a depasit Dell, devenind cea de-a doua mare companie de calculatoare din Europa, in urma HP.



Citeste si